In Coreea, căsnicia reprezintă o legătură strânsă, un nou început pentru cei doi
tineri implicați dar și o uniune între membri celor două familii.
Mariajul reprezintă uniunea perfectă și echilibrul celor două elemente
ale lumii: Eum, elementul feminin, întunecat și elementul luminat
masculin, Yang (yin și yang). Adesea ceremonia de căsătorie avea loc în
amurg, reprezentând momentul de echilibru dintre lumină (zi) și
întuneric (noapte).În cazul ritualurilor de căsătorie, cele două elemente sunt reprezentate de
culorile roșu și albastru. Etapele care constituie ceremonia, descrise
în amănunt mai jos, sunt întâlnite sub denumirea de Hon Rye care tradus
din limba chineză însemnă “obiceiurile nunților”. În prezent în Coreea,
căsătoriile se desfășoară în stil occidental, mirele se îmbracă la
costum iar mireasa în rochie albă. În anumite zone din mediul rural încă
se mai păstrează tradiția tocmai pentru ca aceasta să nu se piardă.
Procedurile decurg în felul următor.Tinerii vor fi pețiți (Oi Hon).
Pețitorul, în general o femeie mai bătrână din sat, se ocupă cu
adunarea informațiilor locale despre fetele și băieții necăsătoriți
precum și despre starea lor socială, educație și strămoși. Apoi
aranjează o întâlnire cu părinții ambelor părți care la rândul lor iau
parte la o întâlnire cu viitoarea noră, respectiv ginere dar fără ca
aceștia doi să se întâlnească. Familia ginerelui trimite o propunere
(hon dam) părinților miresei și așteptă răspunsul din partea ei.
Data nunții (Nap Chae) – Saju
reprezintă o hârtie albă lată de 40 cm și lungă de 90 de cm care
conține data de naștere a mirelui și se trimite familiei miresei
împăturită de 5 ori în mod egal și pusă într-un înveliș alb. În loc să
sigileze acest înveliș, este înfășurat în scânduri de bamboo apoi legat
cu cordoane albastre și roșii și în cele din urmă acoperit cu Sajubo, un
material de împachetat de culoare roșie pe dinăuntru și albastru pe
dinafară. Pe baza informațiilor din Saju, se stabilește data nunții.chimbul de bunuri (Nap Pae)
– înainte de nuntă, familia mireului trimite cadouri familiei miresei,
într-o cutie numită Ham. Uneori se întâmpla ca persoana care livra
pachetul ( Hamjinabi ) și un grup de prieteni apropiați ai mirelui să
mai livreze prăjitură din orez roșu. Familia miresei organiza atunci o
mică petrecere pentru grup, oferind mâncare și băutură în semn de
recunoștință pentru efortul depus.
Această ceremonie s-a transformat de-a lungul timpului în “vînzarea” cutiei Ham, familia miresei trebuind să câștige dreptul de a primi cutia cu cadouri, oferind la schimb bani.Cutia conține 3 obiecte. Honseo
reprezintă o hârtie împăturită în mătase neagră pe care sunt scrise
numele expeditorului și scopul obiectului trimis (căsătoria ).
Simbolizează devotamentul soției unui singur bărbat, ea urma să păstreze
acest document pentru totdeauna, urmând să fie îngropată cu el atunci
când murea. Ch’aedan reprezintă câteva materiale din care se va realiza o
rochie. Materialul de culoare albastră este legat cu cordon roșu iar
materialul roșu, legat cu cordon albastru.Nunțile coreene de
obicei sunt organizate în casa miresei. În timpul ceremoniei, mirele îi
va face cadou viitoarei soacre o gască din lemn (Kireogi), care simbolizează
mai multe calități. Gâștele sălbatice păstrează același partener toată
viața. Chiar dacă unul dintre ei moare, celălalt nu își va căuta alt
partener. Ele înțeleg ierarhia și ordinea și chiar și atunci când
zboară, păstrează o structură și o armonie.Angajamentul pe care fiecare și-l ia față de celălalt este reprezentat printr-un ritual de plecăciuni (Gyobaerye).
Acesta este primul moment în care mirele și mireasa se privesc. Fiecare
dintre ei deține câte doi însoțitori care să-i ajute pe durata
ceremoniei. Mai întâi mirele se deplasează în partea de est a mesei de
nuntă apoi mireasa în partea de vest. Însoțitorii mirelui la fel ca și
cei ai miresei întind în fața lor un covor iar cei doi se așează față în
față pentru ca apoi să li se spele mainile, acest gest simbolizând
curățirea celor doi pentru ceremonie. Cu ajutorul asistenților, cei doi
urmează să facă o serie de plecăciuni. Mireasa face de două ori câte
două plecăciuni iar mirele îi răspunde de fiecare dată prin una singură.Sub sau pe masa
nunții se vor afla o găină și un cocoș. Una este acoperită în material
albastru iar cealaltă în roșu. Cocoșul este asociat cu vestirea
dimineții, începutul unei noi zile, simbolizând astfel un nou început
pentru cei doi, așa cum ar trebui căsniciile să fie. Cântecul cocoșului
de asemenea vestește spiritelor rele că o nouă zi se apropie și e timpul
ca ele să plece, în cazul căsătoriei acest cântec semnificând faptul că
spiritele rele nu vor aduce necazuri proaspătului cuplu. O a doua
interpretare este aceea a speranței că mirele și mireasa vor avea parte
de mulți copiii, lucru foarte important în familia tradițională koreană.
Așa cum găina face multe ouă, așa ar trebui și mireasa să facă mulți
copiii.Datorită diferențelor de regiune există două interpretări în ce privește următorul obicei, cel al băutului (Hapgeunrye).
Prima spune că băutul se face din același recipient care este înmânat
de către asistenți miresei și mirelui de mai multe ori. A doua
interpretare susține că băutul se face din două jumătăți separate ale
aceluiași bostan. Acest gest simbolizează destinul celor doi soți precum
și armonia care va predomina în legătura lor. După ce fiecăruia dintre
cei doi asistenți le toarnă alcool în pahare sau tigve, aceștia fac câte
o plecăciune pentru părinți, străbuni și invitați.
Imediat după
nuntă, mireasa se întâlnelște cu socrii. Această ceremonie are loc
într-o zonă din living secționată printr-un paravan. Socrul este așezat
în partea de est iar soacra în partea de vest. Mireasa face patru
plecăciuni (P’yebaek) arătându-si respectul pentru familia viitorului ei soț precum și loialitatea. De obicei ea se prezintă cu un dar pentru ei.Mirii se retrag apoi în camera nupțială (Shinbang)
o camera special decorată pentru ei. În afara camerei, rudele dorind
să afle ce se întâmplă înăuntru, făceau mici găuri cu degetu în hartia
de orez de la geamuri ca să se asigure că mireasa nu va fugi. Deoarece
în majoritatea cazurilor mirele era mai tânăr decât mireasa, acesta nu
știa cum să procedeze. La început erau ajutați. Asistenții fetei
îndepărtau jacheta mirelui în timp ce asistenții mirelui o îndepărtau pe
cea a fetei. Apoi erau lăsați singuri.După trei zile de
la nuntă, cei doi proaspăt căsătoriți merg în casa mirelui, care de
obicei era casa părinților lui. Mirele călărea același cal sau ponei cu
care a mers la nuntă iar mireasa era transportată de către asistenții
mirelui într-un Kama adică un mic palanchin. În
apropierea casei vecinii aruncau cu fasole, semințe de bumbac și sare
pentru a ține departe spiritele rele. Odată intrată în casă, mireasa
urma să cunoască toți membri familiei.
